Renunț!

Dacă e ceva ce încep să înțeleg din viață este că n-ar trebui să o trăiești mimând că ești mai puțin decât ești, doar pentru că îi copleșești pe ceilalți.

M-a lovit așa, deodată, cu claritatea pe care, dacă ai norocul, o întâlnești de câteva ori pe drum, la pachet cu șansa de-a mai schimba câte un macaz.

De când mă știu, am fost ”prea”. Mult. Puțin. Sau pur și simplu, prea diferită de ce se așteptau ceilalți.

Am râs prea tare. Am dansat prea mult. Am întors prea multe priviri, am ridicat prea multe sprâncene. Am fost prea intensă. Am fost prea naivă. Prea deschisă. Prea drăguță. Prea arogantă. Prea încăpățânată. Am despicat prea mult firul în 4. Și mi-am spus, oricum, prea multe păreri.

Am petrecut prea mulți ani încercând să fiu mai puțin dificilă, ”opinionată” și complicată.

M-am învinovățit prea mult, am trăit prea puțin, m-am justificat cam tare și n-am luat mai nicicând lucrurile ca atare.

Am 46. N-am învățat să tac, încă nu știu când să chem, când să plec sau să plac. N-am învățat mai nimic din lecții, am  tot forfetat pretenții, am renunțat la ce visam, am ignorat când presimțeam.

Renunț!

E o zi la fel de bună ca oricare să încep să renunț la deghizare.