sibiul meu
prima oară ne-am întâlnit acum mulți ani – într-o după-amiază de weekend dintr-o vară, când copiii alergau râzând prin jeturi de apă țâșnind din dale de piatră în piața mare. pe lunga alee pietonală înspre piață erau băncuțe și flori, multe flori, lumea zâmbea, iar timpul părea să aibă răbdare.
ne-am mai văzut o dată în trecere, când un congres de diabetologie m-a adus în oraș și-n camera de la etajul 12 a unui hotel cu pereți din sticlă, de unde zumzetul orașului se vedea frumos, iar liniștea străzii pietonale te îmbia la promenadă. atunci am luat cu mine amintirea pereților galben-roz cojiți, de pe strada aurarilor și a unui simpatic anunț din magazine (în acest magazin spunem ”te rog” și ”mulțumesc”:), și am început să văd mai bine povestea pe care orașul o avea de spus.
sibiul nu șochează – nu-i gălăgios, ca barcelona, nici ”fashionist”, ca milano, nici din cale-afară de romantic, ca parisul. sibiul e ca o femeie elegantă – nu strigă după atenție, nu vrea avansurile tale și nu se lasă ușor sedus de promisiuni. dar dincolo de zidurile sale, sibiul are răbdare să-l descoperi și să-l apreciezi la adevărata lui valoare.
sibiul nu-i un oraș de-o noapte, el vrea o ”relație” cu cel care-i trece hotarele, îi admiră catedralele, se plimbă pe întortocheatele străzi medievale și privește lumina care se strecoară printre turnuri și ganguri.
și abia după ce îi vezi frumusețea, abia după ce vrei să-i cunoști istoria, abia după ce savurezi în liniște o ”cafia”, servită întotdeauna cu zâmbetul pe buze, de parcă oamenii aceia nu ar avea rate și facturi și decepții în amor, abia atunci sibiul te acceptă.
relația mea cu sibiul abia începe. suntem în perioada aceea frumoasă, în care eu îi văd doar calitățile, iar el îmi oferă cel mai prietenos soare de dimineață, în piața mică sau pe strada cetății, cel mai bun pui cu sos gorgonzola, mâncat la etaj, la balamuc, în restaurant pardon sau cea mai bună supă de pui a la grec, savurată la tango. îmi arată cel mai frumos joc de lumini văzut vreodată, proiectat pe pereții clădirilor din piața mare, în prima noapte a (deja) faimosului târg de crăciun, mă invită într-una dintre cel mai cool librării în care am intrat vreodată (habitus) și îmi oferă savuroasa cafea de la hug the mug.
sibiul meu îmi prezintă oameni care zâmbesc, cărora le fac invitația să doarmă la mine dacă vreodată au zbor din otopeni, după doar 20 de minute de vorbit la manichiură (pe cuvânt!), care se prezintă la întâlniri la timp sau care merg la teatru de 4 ori pe săptămână, cu copilul de 12 ani cu tot.
povestea noastră este la început. nu știu unde va duce, dar știu că orașul acesta și-a câștigat deja un loc în inima mea. ne potrivim cumva – el, așa medieval și aparent conservator și sobru, iar eu numită cavaleresc ”ca lancea”:)
foto: pixabay și pagina de facebook habitus (pentru că toate imaginile mele cu sibiu, în afară de prima de mai jos, au pierit, la fel ca cele două telefoane pe care se aflau. înțelegere, vă rog!:)
