Voila pourquoi j’aimais Lancôme
M-a izbit așa, deodată, când am văzut măsuța plină de Lancôme, Chanel și Dior, prada mea de azi din Beauty House-ul în care am avut imprudența să intru. Mi-am adus aminte de vremurile când lucram la reviste lucioase, când salariul meu era cât 2 rujuri Chanel și când la Dumarex-ul de pe Calea Victoriei se intra mai smerit ca-n templu.
Mi-au venit în minte primul meu interviu, cu Francois Diff, make-up artist Givenchy. Și primul meu parfum „adevărat“, Organza, primit cu stângăcie și îngrijorare de la sus-numitul domn, în holul de la Athénée Palace Hilton, unde tocmai fusesem luată de prostituată (doar reportofonul m-a salvat de privirile pline de subînțeles ale recepționiștilor).
Primul meu press-trip la Paris, la lansarea Cerutti Image, o coproducție Ringier-Calancea, cu biletul de avion plătit de ei, cazarea de către mine și foamea făcută tot de subsemnata, ca să aduc din prima mea plecare “pe-afară” cadouri pentru familie. Poza ‒ obligatorie! ‒ cu don Cerutti, căruia i-am vârât cu delicatețe sub nas revista Unica, în loc de ștampilă pe ordin de deplasare. Țin minte cu ce eram îmbrăcată: sacoul meu cu iz de Chanel, colț cu Tunari, luat în rate de la o creatoare de modă în vogă atunci (care a rezistat, surprinzător, până acum!). Combinat cu pantalonii de mire ai fostului (acum) soț și o poșetă care nu se potrivea cu nimic. Arătam la fel de nelalocul meu la lansarea de la centrul Pompidou, precum mă simțeam.
Dar, pe cât de neîmbrăcată pentru eveniment mă știam, pe atât de pătrunsă de semnificația momentului eram. Practic, deveneam prima din România care știa cum miroase noul (pe atunci) Cerutti Image și n-aveți idee cât de important era acest lucru pentru mine și soarta lumii, în general.
Și ședințele. Ah, ședințele foto! Memorabile. Mai ales una: cu coafat la Blondi, la Costel, cu machiaj de corp făcut de Nina Braunstein. Și cu lacrimi vărsate la finalul zilei la gândul că până la pensie nu voi putea plăti factura pentru pagubele lăsate de machiaj pe lenjeria intimă împrumutată pentru ședința foto de la La Perla și Malizia și purtată grațios de către două domnișoare.
Toate astea au sens doar pentru mine și o mână de oameni – aceia care au lucrat cu Mirela Vescan, Alexandru Abagiu sau Cristina Trohani la început de drum. Care au stat cu orele peste măsuța luminoasă să aleagă cel mai bun dia lat. Și care au făcut ședințe foto pentru editorialul de costume de baie în singura zi însorită din decembrie și au negociat apoi cu fotograful, să mai prelucreze puțin din vinețiu.