Remiză

ne-îmbrațișăm tăcut, iubire la minut,
lăsăm parfum pe perne și întrebari eterne,
mințim cu voluptate și ne-necăm în șoapte,
driblăm o evidență, lacomi de penitență.

suntem chiar noi, atunci, în doi?
e devenire sau rătăcire?
de ce fugim, de ce ne-oprim,
de ce scăpăm? noi ce mimăm?

roși de tăcere, când totul piere
ne întoarcem iar pe un ghețar.
în contopire și-acea plutire
spre naufragiu e un adagio
ce ne rănește, dar ne urnește
spre noua remiză, pe altă banchiză.